Ma uitam pe geam. Imaginile se miscau alert.

Ma uitam pe geamul autobuzului. Imaginile se miscau alert, dar linistit.

Ma uitam pe geamul autobuzului, fredonand. Imaginile se miscau alert, dar linistit, cand Alice imi vorbea.

Orice poet sau scriitor, liric sau epic, a scris macar o data la viata lui despre anotimpuri.

Orice poet sau scriitor, liric sau epic, a comparat macar o data la viata lui anotimpurile cu sentimente, ganduri, intamplari mai mult sau mai putin dramatice.

Orice poet sau scriitor, liric sau epic, a ales macar o data la viata lui un subiect atat de moral si cliseic ca anotimpurile.

Am incercat si eu astazi.

Da, am incercat sa imi pun in minte o ordine de cuvinte.

Vant, aer, toamna, frig, verde, lumina, cer, noapte, rece, portocaliu, vara, soare, intuneric, strada, frunze, flori, ceata, pamant, ploaie, albastru, pierdut, usor, timp, fereastra, umed, cald, rapsodie, curcubeu, alb, zgomot, august, uscat, zi, apa, asfalt, esarfa, crom, pasare, tacere, pervaz, disparitie, crem, trandafir, subinteles, rosu, trecere, leagan, infinit, amorf, septembrie.

Am incercat. Am incercat si atat.

E atat de usor sa scri.

Oricine are pasiunea asta anosta ar spune ca e mult mai dificil decat pare. Da, scrisul, despre asta vorbesc. Ei bine, nu e. E chiar usor... atat de usor! Poti scrie orice si oricand. Aberatiile mai mult sau mai putin morale sunt geniale. Randurile abstracte sunt poeme epice.

Optimismul devine acelasi lucru cu pesimismul prin arta.

Subinteles. Totul are un subinteles. Urmareste-l.

Ce mi-a venit astazi? Nu stiu.

Uitasem de blogul asta pentru o vreme. O vreme destul de lunga.

Nu am simtit nevoia sa scriu aici, sau mai degraba nu am putut. Cuvintele ies strambe si amare cand nu ai inspiratie, stim cu totii, dar pot folosi un astfel de motiv ca scuza? Probabil ca da... neplacut. Dar tu vei fi de acord cu ea? Posibil.

Si totusi...

Inspiratia e o iluzie irationala. Un motiv atat de dramatic pentru existenta.

Am avut parte, se pare, de niste momente palcute in vacanta asta anosta. Cine ar fi crezut, cu valurile de ganduri si impresii melodramatice, depresive, pe care probabil ca mi le cream singura? Ah, cat de interesant... cine ar fi crezut ca a socializa poate avea si parti bune?

Nu ma intelege gresit. Sau daca o faci, macar razi. E minunat cand cineva rade.

Lumina lampii e portocalie. As pune-o la superlativ absolut daca si culorile ar avea grad de comparatie... si totusi. Nu imi place... ma deprima fara pic de eleganta. Lumina asta nu ar trebui sa se combine cu argintiul urban al ecranului, cu atat mai putin negrul prafuit al tastaturii.

Nu au nici un punct comun. Cine a inventat combinatia asta?

Ma uit prin camera. Ma uit prin camera si nimic. Secunde amarate de atentie pentru peisaj... un obiect, un aspect, nimic mai mult. Nu pot vedea nimic in nimic mai mult.

Ma simt impinsa de la spate de un optimism de-a dreptul sadic. Maine am meditatii la matematica... o materie, un subiect clasic. Nimic special in lipsa placerii cu care indeplinesc cerintele mecanice. Ah, da... cat mi-ar placea sa le indeplinesc.

Carourile caietului sunt contaminate. Ah, si sunt albe... albe!

Care e culoarea ta favorita?

Indigoul unui creion imi deschide subiectul.

Ce imi vei raspunde?

Negru?

Albastru sau rosu?

Toate culorile?

Lumina sau intuneric?

Nu vreau sa inchei. Nu vreau sa inchid.

De ce atat de brusc, de ce atat de trist? Am inchis lumina lampii si literele tastelor stralucesc.

Si tu, oricine ai fi, daca existi si citesti... acum?

Da, acum.

Nu am mai scris de ceva vreme, nu-i asa?

Atat de multa lpsa de inspiratie incat sunt deprimata. Cantitatea infiorator de mare de timp liber, matematica cu care inca am de-a face si calculatorul sunt punctele principale ale blestematei astia de vacante. Si deja ma simt ca orice alta persoana care scrie pe blog in mod mai mult sau mai putin regulat...

Atat de trist.

Astazi am terminat de vazut, aproape, inca un anime. Mai am un episod pe care, datorita starii pe care am capatat-o fara sa imi dau seama, il voi lasa pe maine.

Sti ce sunt animeurile, nu-i asa? Sigur ai auzit, au ajuns destul de populare, dar daca totusi esti ca mine si nu ai lipici la informatii, iti voi spune scurt ca sunt desene animate japoneze. Vezi imaginea din susul paginii? Ei bine, cam asa arata desenele anime. Acea imagine e dintr-unul intitulat Kuroshitsuji, scrie si asta acolo. Dar sa revenim la cel la care ma uitam acum...

Se numeste Kodomo no Jikan, si cu rusine spun ca nu am habar ce inseamna. In orice caz, este unul foarte dragalas, vesel, pervers. O prietena de-a mea mi-a spus de el, insistand ca e cazul sa il vad... si in mod normal, as fi lungit cat de mult perioada pana macar sa il incep. Dar aceasta mi-a trezit interesul cu el, nefiind o fana anime.

Am ajuns si la o noua concluzie, odata cu asta.

Nu imi place sa vorbesc despre ce imi place cu cineva care e, de asemenea, fan. Nu imi place sa vorbesc cu alti fani ai aceluiasi domeniu. Niciodata, cand am intalnit o persoana de genul pe real, nu am putut vorbi deloc despre subiectul pe care il aveam atat de in comun.

Si cand vine vorba de Messenger si prieteniile formate pe baza pasiunilor pentru un subiect, cred ca e cu atat mai sec. Ah, ca tot veni vorba...

La dracu' cu Messengerul. Sa ia foc digital.

-Scuzati-mi limbajul, nu imi sta in obicei-

Si revenind...

M-am bucurat atat de mult de sugestia asta cu animeul, venind de la cineva care nu avea asa o legatura cu subiectul asta.

Astazi mi-am adus aminte de o promisiune pe care am facut-o si pe care sper ca voi ajunge sa o indeplinesc prin realizare. Pentru asta, trebuie sa ma descurc bine cu scrisul, macar aici.

P.S.

Desi azi am folosit ca versuri de fundal tot melodia The Umbrella of Glass, a celor de Versailles, -melodie pe care am si pus-o intr-o postare anterioara- azi un video la care vreau neaparat sa te uiti... ca tot vorbeam de anime.

Nu am teme, obligatii, program sau orice alt ceva asemanator.

Sunt libera sa fac ce vreau.

Si totusi...

De ce ma simt atat de aiurea in legatura cu asta?

"But I'm surrounded by silence

In the boisterous room"